Mărturisire
Aș fi ales de la început aceeași poziție în fața cuvântării,
dar cuvintele s-au înfipt apocaliptic în inima anilor.
Pendulările indicatorilor temperaturii vazduhului în care creșteam viață
urcau pe șira spinării cu paradoxuri înnebunite de apropiere.
Ce să mai înțeleg?
Slăbiciunea cea mare vine din spatele înserării.
Puterea, tot de acolo.
S-au așezat apele, câmpiile, văile, munții,
pântecul vremii pe genunchii sufletului să îi încerce virtuțile zborului.
Am dezlegat tainele să cântărească atent libertatea
și lumina m-a cântărit cât să revăd pragul amiezii.
Și am tăcut în fața tumultului,
cântărind în poeme negrăite, eternitatea.
Explicație
Nu sunetele, ci reflectarea valurilor,
nu oglindirea, ci scindarea adâncului în frunte și piept de cuprins spectacolul apelor!
Nu dorul, ci alergarea după strigătul mării,
nu glasul viorilor concertând în filarmonica zilelor,
ci separarea în corzi sensibile, numai bune de exersat fericirea și alte nevoi!
Nu cuvântul, ci mișcarea!
Înțelegi, viață?
Dintr-un punct, izvorăsc toate.
Din cuget, se naște pacea.
În dragoste, se luminează de sens.
Din credință, se varsă liturghia pașilor.
Tu, ce iubești?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre apă
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.