Ghiocei

Din orice colţ de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, şuşotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, ţipă şăgalnic şi mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăţi de idei, ştiuci, miei,
inelul acela colţat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă aşez în tihna inimii frumos.
S-au aşezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au aşezat privirile untos pe colţul acela de rai.
Şi tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereţi?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?
Înalţă gâtul, dintre ierburi, ghiocei.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!