Împăcare
N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăiește imponderală, undeva între libertate și căminul frunzelor,
fără întrebări și fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peșteri să își odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindește în ochii timpului.
Mă curta din secetă și iarnă, din setea și nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe așchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaș al naturii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre speologie
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.