Cursivitate

Să pendulezi în lume între alb şi negru,
să te găseşti neîncetat,
centrifugal,
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cămila ce ascunde tot deşertul în cocoaşă
sau vulturul ce poartă,
neştiut, pe aripi, toată zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Să laşi în urmă, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
să vezi oglinda vieţii tale
în lucruri străine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentări
şi a eternei înstrăinări.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru că îţi repugnă
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicităţii,
aceasta este drama eternei rătăciri.

Prefer să fiu cursivă ca apa,
să oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înălţătoare.
Mi-e dor să pot plana cu-aripi de vultur
şi ochi pătrunzători
deasupra lumii şi a timpului,
să pot să reînviu şi să unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut,
să pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe până în prezent.

Aceasta este
simplitatea şi cursivitatea mea.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!