Măcar o vreme...

(sonet de plâns)

Încerc să cred că încă-mi eşti aproape,
parfumul tău dispare de pe mine,
cel ce-a greşit, o umbră se mai ţine
de paşii noştri-n pierdere pe ape.

Un urlet surd prin zilele puţine
anunţă noaptea ce-o să mă îngroape
şi trag de timp, de fiare şi de pleoape
mi-atârnă plumbul veştilor de tine.

Şi iartă-mă, voi scrie cărţi poştale
spre zări de brazdă neagră şi mohor,
o haimana voi fi, spre haimanale

fugind întruna pacificator...
Dar, ca să uit de toate ale tale,
măcar o vreme, trebuie să mor.

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!