Vis viu

împart cerul în bucăţi
şi-mi iau câte o porţie de albastru
atunci când soarele plânge că nu te poate vedea,

laleaua galbenă primită de la tine
se-ntreabă unde-s furnicile ce-i ţineau companie
în grădina în care şi-a trăit copilăria,

o jerbă de neauzite reverii
mânate de sufletul mai neliniştit ca altă dată,
se opresc pe buzele-mi calde,
aşteaptă chemarea ta plăpândă
ce se pierde la poarta singurătăţii mele.

prezentul devine sufocant,
prefer să evadez iar în vise vii
misterul primăverii îmi sărută obrajii scufundaţi în alean
ochii-mi cerşesc iubirea păpădiilor,

flirtrez cu întunericul ce-mi inundă odaia
şi-mi mângâie coapsele dezvelite,
cămaşa de noapte îşi caută nasturii pierduţi,
sfâşiaţi de dorul stelelor...

inima îmi dansează în oceanul cerului
picură stropi de dragoste
într-o cadenţă auzită doar de mine.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!