Kali
Timpul îmi șoptește, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceașcă de cafea
Că tristețea mă face mai frumoasă...
Și am ales să rămân așa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranțe deșarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge și toamna din mine
În timp ce îmi îndrept pașii spre deșertăciune
Ce mai aștept și până când?
Până când... a iubi și a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Și atunci o să știu că am moștenit anumite daruri.
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florinow Maria Luca. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre femei
- poezii despre zâmbet
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre secunde
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.