Închid ochii și mă arunc în neant
Din mine vei vedea de azi
rând scris cu cerneală albăstrie
pe cleștarul timpului, în hăul
ce mâine îți va umple singurătatea.
Va fi așa o prăpastie între noi
că-mi vei lipsi, primăvară de azi.
Să mă întorc, ai să mă strigi,
dar nu voi auzi sunetul din cimpoi.
Atât de departe voi fi, peste zări,
că voi mușca din nemurirea sufletului
ca dintr-un Jonathan de Fălticeni.
Voi plescăi di buze de-atâta saț,
ștergându-mi gura cu dosul palmei,
după un boabă mieroasă de Muscat.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre primăvară
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.