Pe şine de tramvai

Tramvaiul îl poartă zi de zi pe aceleaşi străzi
pe care el nu le vede niciodată.
Aglomeraţie, vacarm de sunete amestecate,
(viaţă, viaţă, viaţă!)
dar el nu întâmpină probleme:
şi-a înzestrat urechile cu o pereche de căşti
ce pare că
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângă aceeaşi florărie,
mai e şi un parc din care răsună vocea unor copii:
"Soarele! A ieşit soarele!".
La colţ aceleaşi tomberoane
se revarsă generos,
spre deliciul aceluiaşi câine vagabond şi al cerşetorului,
care împart frăţeşte prada.
Ce bine că el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschişi spre o altă lume,
preocupaţi intens să updateze şi să upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul şi mersul,
iubirea şi timpul.
Timpul lui a ajuns să fie împărţit în fiole identice,
măsurate, cântărite,
clone de timp.
"Progresăm, progresăm!",
sunt cuvintele care îi ordonează mişcările,
ca unui android perfect, uniform, rectiliniu.
Viaţa lui, updatată, upgradată,
este paralelă cu viaţa desuetă din jur,
ca şinele tramvaiului care se vor întâlni la infinit...
Tramvaiul îl poartă zi de zi
pe aceleaşi străzi spre lumea lui holografică,
în timp ce frunzele rămân desuete,
cerul îmbătrânit plânge cu aceleaşi lacrimi,
înmugureşte cu aceleaşi lumini,
tomberoanele se revarsă la fel de generos
la colţul străzii,
iar lutul hulpav înghite la fel
tot ce-apucă, upgradat sau neupgradat...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!