Sunetul seminţelor sparte

acel bună dimineaţa ce împlineşte,
două fiinţe
strivesc bobul întreg
pus între ele
la copt,
vibrează atunci când se-ntâmplă,
înainte de paharul cu apă,
trupului lipsit de control să dospească
nu cu trei sute de mii de metri ai luminii
pe secundă, ci cu viteza iubirii,
în sensul mâinilor mele
electrizează părul,
mereu îmi zici să n-o fac
şi eu îmi spun: doar azi nu te ascult,
azi voi închide gura celor care spun să
uităm de miezul magnetic,
mistreţul cu colţi de argint ce aleargă prin vene,
rănit de săgeata unei nopţi fără stele,
luna în creştere
în fiecare femeie porneşte mareea,
iau placa să prind dâra de spumă
pe sânii umflaţi prin simpatie de scoarţa terestră,
dorinţa transformă slăbiciunea
într-un orgasm firesc, implacabil
la ce porunceşte natura când vrea
să audă
sunetul seminţelor sparte...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!