Lipici ceresc
Crispat ca un păianjen agățat de cer
Mă înecam în strigăt, în gestul unui mut!
Sub mine moartea, cu surâs himer,
Îmi amăgea căderea zicând că-mi este scut.
Mă trimisese mama, în sin, să caut ouă,
Să-mi ostoiască foamea revărsată...!
Ea prinsă în război... țesea o pânză nouă
Și m-aștepta în gând s-apar odată.
Carul sub mine, costeliv și gol,
Inert și surd la zbaterile mele,
Nici că-i păsa, mă aștepta frivol
Să-mi care visul undeva prin stele!
Sleit în neputere m-am încleștat în clipă
Ca o ventuză nouă cu lipici ceresc,
Și din seninul zilei un înger pe-o aripă
Sosi să-mi pună scara și să cobor firesc.
Fu asta cu putință când am strigat că mor
Și-un unchi fiind pe-afară sări în ajutor,
Și îngerul de-alături plecă din nou în zbor,
Înseninat că-s viu, că azi nu o să mor!
De-atunci cobor pe scară fuștel după fuștel
Și-o văd pe mama albă, o lacrimă în prag...
Mai hoinăresc pe-aicea pribeag ca și un miel,
Sortit să sânger visul în jertfa unui mag.
poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre moarte
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre război
- poezii despre păianjeni
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.