Crucea mea

Cruce a mii de cazne ce se-nalţă absurde,
Zi de zi mintea-mi iscodeste tot mai multe.
Ajung pe rand la fiecare dintre-al lor liman,
Dar limanul e hotar pentru altele in care sufletul mi-l simt pribeag.
Şi niciun rod nu dau victoriile far de temei,
Doar hrana, fala si mandrie demonilor mei.

Bucurie, pace, stele rasarite pe noian de inimi fara atatea lupte,
Pentru mine ajung sa fie pietre rare, dar catre Raiul meu o punte.
As da orice sa fie izvor al sufletului de nectar,
Sa ia locul atator intrebari ce viclean tot apar,

Cand mintea-mi strange idei de pe nenumaratele-i alei,
Impreunate si absurde, ale nelinistii scantei.

Sunt cruci atatea-n orice viata, destinul tuturor ne imparte
Catusi izbavitoare pentru ele, suflete-ntinate,
De pacate proprii sau din ascensiune partajate-n dar amar,
Caci lumina din oricine, topeste negrul sinelui, e al vietii corolar.
La lumina cea dintai s-ajunga, in al Eternului crampei,
In veci sa nu se intineze de-ai Raului spini derutanti si atei.

Sunt mii de cai pentru toti dedicate, croite pe masura la fiecare-n parte.
Cadem, ne ridicam, si Binele din noi ne-ndruma mai departe.
Orice zi buna, rea, intoarce lin sau plin de patimi o foaie din al vietii calendar,
In care avem tel sfant sa facem Rai si in mocirla, sa ne-aparam al vietii dar.
Sa ridicam baraje in fata tumultului de inselatoare idei,
Nicicand sa ne impiedicam de-ai nostri demoni, sa trecem peste ei!

Cand lumina mi-e in suflet si mintea-i sol de pace,
Gasesc crucea izvor de mantuire si o duc senin in luptele-mi desarte.
E al meu destin sa vad neclar ce pentru altii e atat de simplu si de clar,
Caci mintea-i argint viu si, cercetand al clarului hotar,
Dezvaluie lumi nestiute, complicate, mari agitate ochilor mei,
Plamadindu-mi astfel crucea, din ale vietii grele averi.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!