Scânteia vieții
Sunt doar un mugur iar tu ești copacul,
În care cresc hrănit de seva ta,
Îmi ești, atunci când simt că sufăr, leacul
Ce-mi dă dorința de a exista
De unde poți, de unde ai putere,
Să-mi saturi existența efemeră?
Când tu ești, poate, numai o durere
Ce mie bucurie îmi transferă
Atâta mângâiere, bunătate,
Izvorul nesecat al omenirii,
Ce picătura vieții ne-o împarte,
Precum și darul dulce al grăirii
Eu fără tine n-aș fi scris vreodată,
Cuvintele-astea ar fi fost tăcere,
Aș bâlbâi vreo rimă înnodată
Ce s-ar topi în aer și ar piere
Îmi ești culoarea ce-o pictez cu versuri
Pe șevaletul strofei în amurguri,
Ascunde-mă în tine-n universuri,
Ca să aprind din poezie ruguri
Te caut înăuntru și mi-e teamă
Să nu mă uiți, să nu te pierd femeie,
Trezește-mă, cu un sărut pe geană,
Învie-mă în suflet cu-o scânteie
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre existență
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre pictură
- poezii despre muguri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.