Anotimpuri călătoare

Un gând senin mă luminează
În nopţile cu negre dungi,
E semn că iarna se scurtează
Şi zilele-mi vor fi mai lungi.

Poate-i scăpată de blestem
Şi nu-şi va mai ieşi din fire,
Stau linistit şi nu mă tem,
Se zbate-n ultimă zvâcnire.

Colţii nu i-a-nfipt prea tare,
A dorit să fie blândă,
Când să prindă vreo ninsoare
Nori-au adormit la pândă.

A plâns cu lacrima-i de gheaţă
Ce-i împietrise pe obraz,
Ursuză sau mai şugubeaţă,
Am să o iert, nu-i port necaz.

Anotimpuri călătoare
Pe-ale timpului cărări
Cu bagajele-n spinare
Se opresc prin alte gări.

Calendarul îşi măsoară
Ultimile triste file,
Primăvara lin coboară
Şi-mi aduce albe zile.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!