Privind lutul
Privesc în șoaptă marea de-ntuneric
Din luna ce ieri, domnea feeric
Peste lut.
Îl văd acum, tăcut, uscat
Parcă, olarul l-a uitat
În gândul brut.
Privesc c-o vagă întristare
A firii crudă-nstrăinare
De temut.
Tot în jur, doar ochi străini
Așteaptă-n adăpost de câini,
Un cânt pierdut.
Geamurile reci, spălate
De lacrimile lor secate,
Oglind-au avut.
Mai văd, dar, luciri uitate
Din realitățile sperate,
În crezul știut.
Deși, negru, totul pare,
Privesc albul ce răsare
Peste lut.
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihail Romanov. [Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre lut
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre realitate
- poezii despre promisiuni
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.