Poate mâine...
El își frânge degetele pe canapeaua ei mov,
așteaptă să-i vină rândul ori deznodământul
și nu se întâmpla nimic în camera alăturată,
mai mult, totul dospește într-o tăcere stranie
iar orașul pare că amețit doarme.
Ea apare întodeauna c-un zâmbet în colțul gurii
și se face că nu-l vede,
de fapt nici nu l-a văzut, absorbită de grabă
s-a șters de cuvintele din poeme,
își gândea ziua de fericire cu voce suavă,
așeza gândurile fiecare la locul potrivit
și dintr-o dată a ieși și i-a spus
azi sunt prea obosită pentru tine,
poate mâine...
De atunci canapelele mov îl indispun
și fete ca ea n-a mai întâlnit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre voce
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre somn
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- poezii despre oraș
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.