Lumi paralele

Tornada minţii învârte diamante, arareori,
iar cei aleşi deţin multe carate,
ce strălucesc şi-mprăştie podoabe, deseori.
Sunt "oblio" sau "cap pătrat",
poreclă ce în popor s-a dat, minţi-n exces,
caii putere ai lumii spre progres.
Îi vezi pe stradă şi te cruceşti, rămâi uimit,
nu înţelegi, în urbe, circul s-a aciuit?
Coţcaşa îmbrăcare, răzleaţa coafură
privirea lor pierdută în puncte depărtate
te fac să îi socoţi, cu mintea jumătate.
Da, dar jumătatea la normal,
nu exponentul degeaba îndoit
dacă a lui mărime, e număr înzecit.
Naivi, stângaci, în lucruri omeneşti,
nu ştiu ce-i eticheta, practica îi doboară,
degeaba mintea lor, e-o splendidă comoară.
În ochiul frământării, e liniştea propice sclipirii roditoare,
aici zâmbesc aleşii, ei nici nu ştiu că o fac,
în lumea lor aparte, imensităţi desfac.
Când li se aprinde flama înşiră teorii, aruncă-n ceruri arta,
formule născocesc,
iar legile naturii contiunuu cuceresc.
De-i pune întâmplarea pe locuri laolaltă
planşeta se aşterne, începe un duel,
purtat cu eleganţă în felul lor, rebel.
Un Nobel e trofeul, şi laurii coboară
pe fruntea lor semeaţă,
ce glorie stelară!
E greu să cumpăneşti valoarea genială,
nu ai cântar, monezi, nu ai mărimi lumeşti,
iar mintea focusată, nu poţi s-o mituieşti.
Azi bogăţia şi bunuri ne-nconjoară,
EURO, ne face banali consumatori,
sclavii lăcomiei de a fi posesori.
Ne preamărim avutul, în conturi defilăm,
Averi lumeşti şi luxul ni-l sporim,
iar dominaţia globală cu toţii o ţintim.
Dar mintea genială o gumă a născocit,
ca faima omenească să fie temporară,
atât cât îi permite uzura ei morală.
Ce-i astăzi cool, la modă încoronat
devine mâine, palid, demodat,
iar de slăbeşte punga, e sigur demolat.
Mai mult, în lumea omenească
s-a strecurat dement,
atacă existenţa, celebrul faliment.
S-au zdrenţuit bogaţi, în glorii trecătoare,
şi au gustat amarul cu trai în sărăcie,
necumpătarea minţii scăldată-n golănie.
Doar gloria eternă, de genii obţinută
creează un tunel, din plecăciuni smerite, a lumii viitoare,
forţată să respecte podoabele sădite, cu prea multă sudoare.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!