Strugurii
Când strugurii se coc, fără-ndoială
Că vrei să spargi o boabă între dinți,
Și cu dulceața verii să alinți
Lumina toamnei scoasă la iveală.
Să simți în suflet cât de greu se lasă
Frumosul trecător și plin de sine
Într-o speranță care mai revine
Din când în când, ca strugurii pe masă.
Butoaiele rostogolesc pe doage
Miresme dulci și mult strălucitoare,
Păcat al unei clipe trecătoare
Când o fecioară vine să se roage.
Toamnă subțire, plină de rugină,
Mai lasă-mă să mă revolt că pleci,
Fără să știu anume ce poteci
Voi mai găsi umplute de lumină.
poezie de Bujor Voinea din Paradoxuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre toamnă
- poezii despre virginitate
- poezii despre vară
- poezii despre suflet
- poezii despre struguri
- poezii despre revoltă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre dinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.