O amazoană a dimineții de iarnă
Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireșul are ramurile cu flori de vată
și tu-l privești cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colțul gurii ți-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
și peste inima-mi aflată desculță
pe cărările care duc la sufletu'-ți pătimaș.
Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roșie a trecutului,
înainte de prăbușirea nopții peste întuneric
tu-mi vei zdrențui marginile timpului
și vei rupe din mine iubirea ce-ți trebuie,
o amazoană a dimineții de iarnă
topind cu respirația fulgii așteptării.
Ești atât de mireasă și de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă și atât de lungă
încât iarna îți face loc să pășești în paradis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre rai
- poezii despre iarnă
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre senzualitate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.