Pe umerii somnului
În mâinile tale am lagat iernile cu noduri,
erau rămase pe drumuri
și nu le-am lăsat să fugă dintre noi.
Nopțile și-au sculptat singure întunericul
în aerul rece,
stelele căzute în gânduri
așteaptă sosirea dimineții pe acoperișuri,
orașul încă doarme cu botul pe labe
fără să fie grăbit la activitate zilnică.
Îți privesc fața și părul răsfirat
pe umerii somnului,
m-am trezit prea devreme ca o fiară
care-și adulmecă prada de plăcere,
și mă iert pentru paza care o fac
cu dorința de dragoste.
Te-am îndrăgit prea mult
încât mă oblig să nu te tulbur,
ci doar să te sărut ca într-un vis
într-o grădină cu flori de regina nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre sculptură
- poezii despre păr
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.