Casa

ne uităm la casa asta cu toţii
dintr-un punct se vede
uşa închisă
cei mai curajoşi şi trişti
sparg geamurile
intră timid şi descriu
cu bisturiele lor
detalii despre mobilierul putred
obiectele intime
firimiturile lăsate de cei
plecaţi să se ocupe cu viaţa
pe o scenă unde neoanele pâlpâie

casa este frumoasă
pentru cel care
din câine a devenit om
şi ochii nu mai au săgeţile iscodirii
fiecare îşi face propriul film
ca la hollywood
al iluminării
pictează cu conştiinţa lui împăcată
toţi pereţii în bleu ciel
mici pridvoare cu bujori albi argintaţi
să cultivăm pentru minorităţile
care respectă intimitatea mortului
o apreciere binemeritată

câţi ne uităm la casa asta
şi reutilizăm pernele moi
păturile alunecoase
papucii comozi
ultimele electrocasnice
fără să ne pese vreodată
cui au aparţinut
sau cine a brevetat
aceste fete morgana ale confortului

inimi incinerate veghează
din urnele lor
atmosferă nostalgică
cineva a uitat o ţigară aprinsă
iată că e un bun prilej
să se închesuie şi anarhiştii
într-o vizită la muzeu
să-l lăsăm să ardă
şi poate găsim carne proaspătă
să punem în locul senzaţiilor
din acest secol
oricine va dori să se nască
îl scuturăm puţin
până renunţă

de-a v-aţi ascunselea ne jucăm
prinzându-ne în toi cărbunele nopţii
cutremurul se extinde ca o molimă
rămâi doar cu viziunea de deasupra
of, ce frumoasă putea fi această casă
dacă am fi iubit-o cu doi centrimetri mai mult

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!