Noi doi...

ameţeala apăsării
în sărut de buze
sidefate,
aruncate
pe acoperişul lumii,
suspendate
izvor din picături pulverizate...

capul întind
să văd ce simt...
trenul vieţii mă duce
agăţ mâna
de şina rămasă în urmă
fumul locomotivei trecutului
mă îneacă

stai...
nu pleca...
buzele-mi rămân acolo...
în masarda lumii
sus de tot,
nu pot lăsa
picturi de viaţă să se ducă...

vreau!
doresc în eu şi tu
să fim în trenul agăţat
de viaţă!
nu lăsa uitare
vreau întoarcere în destin
vreau doar doi să fim...
noi... doi...

poezie de Viorel Muha (februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!