Viața mi-a ucis povestea
Ți-am deschis cărări spre mine, să nu rătăcești vreun pas-
Cineva, dar nu știu cine, le-a închis și am rămas
Cu singurătatrea oarbă ce scâncește pe la uși
Într-un dialog de taină cu tăcutele păpuși.
Mor cuvintele pe buze, ce nu mai zâmbesc de-un veac,
Am uitat să cânt din frunză, primăverile iar tac;
Îmi dau roată la ferestre, dar ferestrele le-nchid
Și în cioburi de tristețe și în lacrimi mă divid.
În pustiul dintre ziduri amintiri încă dospesc,
Între file-ngălbenite, ochii-albaști îmi zâmbesc;
Aș pleca-napoi în mine, dar nu știu cum să pătrund-
Drumu-i sinuos prin stâncă și-i atâta de imund!
Viața mi-a ucis povestea dintr-un vis nevinovat,
N-am cerut nimic și totuși cruce grea am de cărat.
Când în jurul meu salcâmii ning cuminte dintr-un ram,
Eu mai port pe umeri iarna și-n zăpadă mă destram.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre stânci
- poezii despre păpuși
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.