Viaţă lipsă

În colţul stâng, din Universul mare,
Împărţim Universul nostru mic,
În care-omorâm, zilnic, câte-o floare
Ce-a risipit parfum, cerând... nimic...

În fiece petală-avea IUBIRE,
Adusă-n vis, din Universul mare,
Pe aripe de îngeri şi-amintire,
Păstrată-n Raiul din Soare Răsare.

De-am fi-nţeles visul ce a crescut-o,
Toţi am fi devenit un câmp de flori,
Dar moartea-i crudă ce am hotărât-o
Ne-a condamnat la viaţa de sub nori.

Pretinse preţioase împliniri,
Sub mari orgolii ce sufocă duhul,
Ne-au adormit curatele trăiri
Şi-au otrăvit cu ură-ntreg văzduhul.

Din lacrimi, amărâte de durere,
Ne inventăm virtuţi nebănuite.
Sub clopote ce sfârşesc o părere,
Trecem la liturghii vieţi chinuite.

În flacăra curat-a lumânării,
Ne amintim de ultima suflare,
Cerşindu-i morţii chipul îndurării,
Încă o clipă-n timp sau amânare.

Blestemul florii în zadar ucise
Ne-aruncă-n întunericul fierbinte...
Etern coşmar, născut din moarte vise
Ce nu-şi aduc nicicând de flori aminte...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!