Ploaia

Ades îmi pare cum că cerul
A fost şi el cândva rănit,
Şi astfel plânge cu durere,
A plâns demult, a plâns sleit.

Fărădelegea omenirii
Rănise mult, rănise greu,
Până şi huma şi ţărâna
Pe care stă piciorul tău.

Dar astăzi fapta nu se-ndreaptă
Spre adevăr şi gândul bun,
Şi-astfel se stinge omenirea
În jocu-i mizer şi nebun.

Dispar moravuri, idealuri,
Se lasă 'ncet o umbră grea
Peste gîndirea sănătoasă,
Ce să-nţeleagă nu mai vrea.

Dispar cuvintele de veacuri
Ce adevărul l-au vestit,
Şi-astfel de ce n-ar plânge cerul,
Fiind atât de grav rănit?

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!