Dezlănţuire

Păcat să moară oameni în război;
Dar mai păcat să moară-n timp de pace!
A dat în clocot ura dintre noi
Şi terfelim frumosul prin băltoace.

Urâm părinţii; ei urăsc pe fii,
Toţi suferim de-o gravă gelozie,
Ni-s ochii tulburi, au priviri pustii;
Trăim o generală amnezie!

Ni-i vorba fadă, ni-i cuvântul greu
Şi suferă mutaţii de o vreme,
Ne-om pierde-ncet şi sufletul ateu;
Pe limbă ne-au crescut şi spini şi semne.

De-atâta ură vom pieri curând;
Fiinţa omenească va dispare.
Ne-am pus implant în creier şi în gând,
În ADN –uri, baterii solare.

Iar spre sfârşit, când n-om avea nimic
De terfelit... sau de purtat război,
Ne-om pune capăt cu un simplu click;
De-atâta ură, ne-om urî pe noi!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!