Suflet tăcut
Când picurii de ploaie pictează pe nimic
Și-n stropi se oglindesc culori din curcubee,
-desprinse-s chiar din Soare a razelor condeie-
Tu taci, privind uimită! Nici eu nimic nu zic!
Spectacol de lumină. Trăire și culoare;
Și pe pământ... și-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!
Privirea-ți fermecată și zâmbetu-ți de floare
Trădează fericirea. Dar iar nimic nu zici!
Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!
Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.
Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!
Tăcerea ta... nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!
Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,
Răpitu-ți-a din leagăn plăcerile vorbirii,
Cu vorbe nerostite și ne-nțelese șoapte.
Dar ți-a lăsat sub pernă simțirile trăirii.
Stăm unul lângă altul. Ești zâmbet și trăire!
Imensitatea lumii în picuri o găsești?!
Nu am văzut vreodată atâta fericire
Să șadă în vreun suflet! Nu-n suflete lumești!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre ploaie
- poezii despre fericire
- poezii despre curcubeu
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre vorbire
- poezii despre vestimentație
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.