Răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu poate despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
căruia îi spun dumnezeu din când în când
dar nu-i zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
ca pe un firesc sentiment între două nașteri
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
iar când zborul nu mai e de-ajuns
împachetez aripile și reînvăț mersul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Tudor Gheorghe Calotescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre zbor
- poezii despre rouă
- poezii despre naștere
- poezii despre inimă
- poezii despre infinit
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.