Înfrângeri

să-mi construieşti o casă din inimi frânte
departe-n întunericul des
unde e greu să ajungi,
pomegranade dulci să-mi aşterni pe buzele uscate
să mă hrănesc din ele mai apoi,
când ultimul strop din eternitate va aluneca din universul meu,
timpul râde de mine că nu i-am desluşit secretul,
chipul meu de copil se-ntreabă unde-am fugit,
ştie că n-am să mă-ntorc acasă...
păsări fără aripi cu pene umflate în şir indian se clatină pe străzi,
eu sunt una din ele, ieşită din rând
cu pene mai lungi puţin colorate şi grele,
număratul stelelor acum m-a obosit,
vreau să-nchid ochii în pustietatea serii
să cad în visul neştiut,
cortine lungi, să curgă praf din ele
să nu mai văd sfârşitul iscălit, pe foi de dud uscat
închise-n temple albe,
să nu mai cer trecut nici viitor
că tot ce am, ce sunt, oricum se va cerne.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!