Pasărea singurătate
Am sufletul plin de clor fără tine
și cu vorba mea am decolorat luna,
ca și cum niciodată nu ar fi fost.
Nu știu cum sunt și eu,
Doamne,
așa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieții.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
și am ajuns în sfârșit în pragul
inimii tale
și stau și aștept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.