Costică

Eram la mare, într-un bar,
Afară, pe terasă;
Mă răcoream la un pahar
Cu doamna mea de-acasă

Când, brusc, privirea-mi s-a oprit
La ultima măsuţă,
Pe-un individ nebărbierit,
În mână c-o sticluţă.

Era Costică, un amic
Ce-l ştiu din studenţie,
Şi pare ultimul calic
Ce vântul îl adie.

- Îl ştii? –mă-ntreabă ea, pe loc-
- Îl ştiu, e-un om cu carte.
- Mai spune-mi, că nu-l ştiu deloc,
Şi-arată... mai aparte.

I-am povestit din viaţa lui,
Cum s-a-nsurat cu una
Ce l-a lăsat al nimănui
De-atunci, el bea întruna.

- Fantastic, trebuie s-admit
Că unele-abuzează,
Săracul, câte-a pătimit,
De încă mai... serbează!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!