Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

căci am trăit o viaţă ca-n poveşti
şi unică şi suplă şi-n neştire
simţind că totuşi Doamne, Mă iubeşti
şi o Să mă ei de-aici în nemurire..

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!