Cruci de catifea

M-ai răstignit o vreme, pe cruci de catifea,
cu voia mea de suflet, pentru plăcerea ta.
Credeam că eşti ca mine, din Soare zămislit,
şi-n mijlocul furtunii, în DOI am fi vâslit.

Dar eram adormită când, în crăpat de zori,
mi-ai pus cătuşi de ghimpe şi eu credeam că-s flori.
Buchete de dureri, stropite cu otravă,
zilnic îmi dăruiai... spunând:"Cât mi-eşti de dragă!..."

Şi-am ameţit deodată, pe cruce, neştiind
că pe sub catifele curgea iad clocotind.
Erai scorpia lui care se preschimbase
în zburător prin veac, cu aripi de mătase.

Dar moliile urii, mocnind, făceau prăpăd
şi rodeau catifeaua... şi-am început să văd.
Pe cruce de minciuni, cu-ale vrăjitoriei,
cine mă răstignea? Asul bufoneriei!

Atunci, mi-am amintit că lumea se împarte
în Sufletele vii şi... sufletele moarte.
Mi-am făcut semnul crucii, am spus trei rugăciuni
şi-am scăpat de sub vraja unei putreziciuni.

Stigmatele rămân, le ung cu mir şi-agheasmă,
mă rog la sfinţii mei de pe catapeteasmă.
Ieşind din visuri moarte, m-am liniştit şi eu...
Mă cuibăresc în mine... e bine-n cuibul meu!

Am obosit cumplit să mă disip în haos!
Vorba celui POET: "Mi-e sete de repaos!..."

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!