Mai am o sărutare

Mai am o sărutare pentru tine,
Tu ştii... iubito!... unde-i locul ei,
Pe sânul cu sclipiri diamantine,
Sau pe tăcerea buzelor scântei.

Se umple parcă cerul de lumină
Şi-mbrăţişările... ne dezgolesc,
Când patima-i lipită... de retină,
Iar focul se înalţă diavolesc.

Mai am o sărutare... nenuntită,
Alunecând spre coapsele de foc
Şi răscolind... pârdalnica ispită,
Între mătăsuri pline de noroc

Dansează flăcări... ireal de dulce,
Obrazu-i roşu... ca un nobil vin,
Ce ştie-ntre păcate să ne-arunce
Topindu-ne... puţin câte puţin.

Mai am o sărutare... îndrăzneaţă,
Ce risipeşte-n trupuri veşnicii
Gălăgioase ca o precupeaţă
Ce vinde inocentă... erezii.

Trosneşte lemnul magicei clipite
Privirile tot leagă şi dezleagă,
Soroacele nebunelor ursite
Afară ninge... cine să-nţeleagă?

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!