Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Religiile sunt ca licuricii. Au nevoie de întuneric ca să strălucească.

citat celebru din
Adăugat de boboSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Lumea ca vointa si reprezentare Vol. 1+2" de Arthur Schopenhauer este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -183.03- 137.99 lei.

 

1
Costache Ariton [din public] a spus pe 7 februarie 2009:
Schopenhauer vorbește de bezna în care se afla mintea sa. Religiile se ridică mult peste rațiunea omenească, fiind rod al unor minți îndumnezeite..Religiile pentru a fi înțelese au nevoie de minți îndelung lucrate care s-au spălat de micimile omenești..Schopenhauer este un ignorant grosier, ca tot veacul XIX...
2
Kant [din public] a spus pe 7 februarie 2009:
Stimate Costache Ariton,

Bulă v-a rugat
să faceți un duș rece
înainte de a mai scrie eseuri.
De ce nu-l ascultați?

Dacă Schopenhauer este
"un ignorant grosier",
stau și mă-ntreb cine ești dumneata?

Ce calificare ai,
ce operă filosofică,
ce diplome nemaipomenite ai în spate,
de te crezi Marele Judecător
al marilor filosofi.

Uită-te puțin la d-ta.
Ca să te poți vedea,
trebuie să te studiezi
cu microscopul.
3
Costache Ariton [din public] a spus pe 7 februarie 2009:
Distinse Bulă
Tot pe GOOGLE, scrie-mi numele și citește ce scriu și ce gândesc...Aștept să îmi comunici ce impresie ți-a făcut puținul ce-l vei găsi pe Google..Deocamdată sunt Neica Nimeni
Cu creștinească iubire
Costache Ariton
4
Kant [din public] a spus pe 7 februarie 2009:
Domnule Costache Ariton

N-aș spune că sunteți Neica Nimeni.
Sunteți și Dv.
o "trestie gânditoare".

Dar este evident ridicol
efortul Dv. de a arunca la gunoi
ditamai secolul XIX,
cu marii săi filosofi.

Dacă vi s-a pus pata pe secolul XIX,
înseamnă că despre secolele anterioare
aveți o părere și mai proastă.

Gândirea lumii
a dat sute de sisteme filosofice,
care pot foarte bine coabita,
chiar dacă uneori sunt în contradicție.

Exclusivismul
este extrem de dăunător.
România este o republică.
Ea poate coexista cu Spania
(care e monarhie),
sau Elveția (federație).

Schopenhauer a fixat
într-un sistem filosofic
concepția sa despre lume.

A făcut un lucru serios,
dacă opera lui se tot rereditează,
fiind nelipsită din programa
oricărei facultăți de filosofie,
din America până în Guineea - Bissau.

Dacă vă simțiți în măsură
să creați un nou sistem filosofic
Lucru de care sincer mă îndoiesc),
treceți la treabă.
Nu văd cu ce vă încurcă Schopenhauer.

România a dat puțini filosofi
cu un minim ecou internațional.

Criticați și Dv. opera lui Arthur,
dar cu mijloacele și în limbajul unui filozof,
nu în jargonul lui Gigi Becali.

Eu am criticat și rațiunea pură,
și rațiunea practică
fără să omor pe cineva.

Recunosc,
n-am apucat să vă citesc
"puținul de pe Google",
descurajat de vehemența ridicolă,
prin care vreți să răsturnați ceea ce
generații întregi de filosofi
au stabilit
prin veacuri de muncă asiduă și cugetare.

Am impresia că sunteți un bun creștin,
poate chiar unul exagerat de bun,
adică un habotnic.

Dar eventuelele reflexe ateiste ale unor gânditori
nu trebuie să vă deranjeze.
E treaba lor,
dacă vor sau nu să ajungă în Rai.

Oricum,
ei nu pot demonstra
inexistența lui Dumnezeu.

După cum nici Dv.
nu-I puteți demonstra
existeța.

Un pic de modestie dă bine uneori.

Un poet contemporan care
își exprimă public disprețul
față de Eminescu, Blaga, Barbu și Arghezi,
după care mă invită să-i citesc poemele
pur și simplu mă sperie.

Îmi taie orice poftă de lectură...
5
Costache Ariton [din public] a spus pe 8 februarie 2009:
Stimate dle Bulă (Kant?),
Repet sfatul să îmi citiți (mult prea)puținele articole după Google.Despre viața mea citiți Constantin Dumitru - opozant comunist.
P.S.
Tot veacul a crezut în Copernic, deci au avut o falsă reprezentare a lumii, ergo se învârt la distanțe astronomice de adevăr..Puțin îmi pasă ce "cred", eu îi judec după ceea ce "știu".
Aștept impresiile de lectură, mai ales,"Despre cele esențiale"

Cu creștinească iubire,

Costache Ariton
6
Bulă [din public] a spus pe 10 februarie 2009:
Stimate Domnule Ariton

Am citit cu atenție cele cinci pagini
ale eseului Dv. "Despre cele esențiale".
A fost o trăire interesantă.
În mod indiscutabil sunteți un om citit
și înzestrat cu un simț critic dezvoltat.
De aceea mi-e greu să înțeleg cum puteți
să redeschideți,
într-un mod atât de fantezist,
și pe alocuri stupid,
dosare pe care știința le-a soluționat definitiv.

Azi voi vorbi
despre forma Pământului.

Bineînțeles că nu e o sferă perfectă,
în sensul geometric al cuvântului.
Pământul este și el un corp ceresc,
rotund, pe alocuri turtit, pe alocuri bombat,
cu excentricități mari
(gândiți-vă numai la Himalaia),
fapt care determină o mișcare de precesie
a axei sale de rotație,
care descrie o suprafață conică integrală
în cca 22.000 ani.

Pământul nu e o sferă,
ci un geoid,
adică un corp relativ rotund
cu suprafață neregulată.

Este forma aproape generală a corpurilor cerești.
Dacă nu mă credeți pe cuvânt,
uitați-vă la Soare și la Lună,
cu ochiul liber,
uitați-vă la Marte, Jupiter, Saturn etc,
cu telescopul.
Toate sunt rotunde...

Când Amstrong s-a plimbat pe Lună,
acum patru decenii
a admirat rotunjimea Pământului.

Fotografii ale Pământului primim zilnic,
din spațiul sideral,
de la sutele de sateliți, navete
sau nave cosmice teleghidate.

E rotund, domnule.
Nu știu de ce v-a intrat în cap
că e cubic, piramidal, sau în șapte colțuri.

Viziunea cu "tipsia"
e cea mai veche și cea mai naivă
din câte au existat.
Mai trebuie doar să spuneți
că "tipsia" e așezată pe patru elefanți,
iar elefanții stau pe carapacea unei broaște țestoase.

Literatura vedică este fascinantă,
dar este depășită
din punct de vedere științific.

Eu nu înțeleg de ce refuzați exemplul
cu catargul vasului,
care e la mintea copiilor.

Calculele Dv.,
care vă dau bărci de 440 km lungime
și raze pământene de 700 km
sunt fanteziste,
ca să nu zic astfel.
Vă spune asta un doctor în științe exacte.

Dar cred că titlurile mele științifice
nu vă impresionează,
dacă râdeți cu atâta poftă de savanți renumiți,
precum Copernic sau Herschel.

Vă propun un experiment simplu.
Rugați un prieten să vă filmeze
dintr-un punct fix,
în vreme ce Dv. coborâți versantul bombat al unui deal.
Apoi analizați-vă filmul.
Veți vedea că în măsura în care vă îndepărtați,
vă dispar din imagine mai întâi picioarele, apoi fundul,
iar în final nu vi se mai zărește decât vârful catargului,
adică pălăria.

Că Pământul e rotund știau și alții,
nu numai Ptolemeu și Copernic.
Deosebirea dintre cei doi e alta.
Ptolemeu credea că Soarele se învârte în jurul Pământului,
iar Copernic a demonstrat că este exact invers,
supărând puțin biserica.
De aici cred că vine și supărarea Dv.,
văzând ușurința cu care,
în perorațiile Dv. "științifice"
recurgeși la Duhul Sfânt,
ca la un argument inexpugnabil.

Că planeta e rotundă a înțeles și Columb.
El a pornit spre India spre vest,
deși până la el toți o luau spre est.
Și Columb ar fi ajuns în India,
dacă nu l-ar fi încurcat America.

Pământul pare plat
pentru că raza sa de curbură este foarte mare.
Geometria ne învață că, teoretic,
la o sferă cu raza înfinită,
suprafața acesteia tinde spre plan.

Dacă încă mai aveți dubii,
e suficient să porniți spre vest, cu un avion,
de la Ploiești, de-a lungul paralelei 45.
După puțin timp veți fi la Bordeaux,
apoi treceți Atlanticul,
survolați orașul lui Al Capone (Chicago),
apoi, dacă realimentați, traversați Pacificul,
ajungeți la Sapporo,
Beijing, Tașkent, Kerci, Brăila și, hop,
sunteți iar la Ploiești...

Tot timpul avionul Dv.
a menținut altitudinea de 12.000 de metri,
deci ați desris un cerc.
Nu veți descoperi nici muchii, nici colțuri ale Pământului.
Experiențe de genul acesta fac zilnic
mii de piloți și milioane de pasageri.

Firește "bolobocul" de care vorbeați
a arătat că peste tot ați zburat pe orizontală.
Planul orizontal este mereu perpendicular pe raza Pământului,
care este traiectoria forței gravitaționale.
Atât polobocul,
cât și centrul Dv. de echilibru din urechea internă
sunt dirijate de forța gravitațională,
care, oriunde ar acționa,
converge spre centrul Pământului.

Eu în Australia, geometric vorbind,
am stat cu capul în jos,
în raport cu poziția Dv de la București.
Și m-am simțit extraordinar.

Finalul capitlolului "Despre forma Pământului"
este ridicol,
dovedind că,
în ciuda lecturilor extinse,
aveți lacune crase de cultură generală.

Respingeți ideea că soarele ar fi o stea.
Păi dacă nu e stea, ce poate fi?
Planetă, "comeată", asteroid, meteorit?
Sau vi se pare că și soarele este o "tipsie"?

Vă întrebați
cum e posibil ca soarele să fie vizibil
simultan la Capetown și Oslo?
Foarte simplu.
Deși la distanță mare unul față de celălalt,
orașele au longitudini apropiate.
Dacă e zi în Norvegia, e și în Africa de Sud.
Dacă nu mă credeți vă dau numerele de telefon ale Ambasadelor
noastre de acolo.
Sunați-i la amiază și vă vor spune că văd soarele.
Dar sub unghiuri diferite.

Soarele se vede mai greu, simultan,
la Moscova și Los Angeles.
Nu din motive politice,
ci din cauza longitudinii.
Când la Moscova e zi,
la Hollywood e noapte,
iar noaptea e cam greu să vezi soarele.

Acum m-am lămurit.
Dacă acestea sunt "observațiile" Dv.
critice
la operele lui Copernic, Kant, Schopenhauer,
e mare păcat,
de timpul meu, dar și de al Dv.

Nici măcar incursiunile frumoase,
dar pe lângă subiect,
în Upanișade, Ion Barbu, Biblie sau Emanoil Bucuța
nu vă salvează de la ridicol.

Vă propun un compromis.
Rămâneți în lumea plină de poezie a misticismului,
în sensul bun al cuvântului,
dar lăsați științele în pace.

Nu înțelegeți științele
și nu aveți nici pregătirea să le judecați.

Luați exemplu de la alchimiștii moderni,
care au continuat Marea Operă,
fără să intre în conflict cu știința numită chimie.

Eu însumi sunt profund preocupat de alchimie,
am studiat și am scris texte alchimice.
Există acolo o extraordinară poezie,
mostre uluitoare de frumusețe ocultă.
Dar nici un alchimist serios modern
nu-și va permite să nege
Tabelul periodicității elementelor (Mendeleev),
Teoria conservării maselor (Lavoisier)
sau Seria activității chimice (Bechetov).

Prima condiție a unui eseu,
indiferent de temă,
este să nu fie ridicol.

Cu deosebit respect.

Bulă de România
7
Lucian Velea [webmaster] a spus pe 10 februarie 2009:
Am rugămintea să păstrați discuția la subiect. Puteți discuta despre alte subiecte în Forum sau la citatele potrivite.
8
Costache Ariton [din public] a spus pe 11 februarie 2009:
Stimate dle Bulă,
LUMEA este creeată de Dumnezeu.Mintea lui Dumnzeu nu are nimic comun cu mintea omenească.Dvs.desfășurați numai cuniștințe ale minții omenești.Toată gândirea, în numele căreia mă faceți ridicol, este pe măsra caplui dvs., și nimic mai mult...Povestea cu mașina cu dealul eu am trăit-o puțin diferit.Eram în vârful dealului și am văzut pe vale urcând niște busturi omenești..Apoi capota mașinii și abia apoi botul mașinii întreg și întreaga mașină...Numai că pământul nu vă oferă un asemenea spectacol..Cu avionul acela, am propus și eu o călătorie într-un alt eseu, o călătorie identică cu cea propusă de dvs...Pământul este perfect plat tot timpul, dar în final, vezi, că te-ai întors de unde ai plecat.Ergo:este și rotund.Dar nu ca o sferă.Este rotund și plat în acelaș timp, formă pe care mintea noastră nu poate să o conceapă..Dvs.vorbiți despre ce cunoașteți din cărți.dar cărțile au apărut DUPA ce a facut Dumnezeu lumea..Mintea dvs.este structurată perfect omenește, numai că pământul nu este un produs al minții omenești..Se cuvine să mai citiți eseul de vreo câteva zeci de ori, să vă opriți la fiecare afirmație și să meditați cel puțin, câteva luni..Ceea ce știu de Sus este că Soarele nu este material Ați ocolit înțelegerea acestei afirmații..Dvs.cu tot respectulhabar nu aveți de ce vara ziua are 16 ore și iarna numai 8...Sunteți cu mult mai ignorant decât o bănuiți,, Noutatea definițiiloe noțiunii de solstițiu nici măcar nu ați sesizat-o..Reluați lectura..
Despre Ion Barbu sunt din păcate singular ..
Despre cultura mea vorbim altădată..
Încercați să faceți deosebire netă între om și Dumneteu..Citiți pe site-ul lui Sai-Baba, cum arată Dumnezeu pe pământ, care sunt faptele lui etc..Eu, am realizat, după vârsta de 70 de ani, neta deosebire dintre cele ale gândirii omenești și cele ale gândirii dumnezeești.I-am cerut lui Sai Baba să îmi spună cum esate cu Solstițiu.Am primit răspunsul.lovit de orază, în biserica cu hramul Sf.Mercurie, la o deni a anului 2005..NU îmi fac nici un merit..
V-ați pripit să mă credeți ridicol..Din păcate dvs.derulând numai judecăți omenești, vorbiți despre cele dumnezeești, numai că cele dumnezeești nu încap în vorbele noastre..Un francez care făcuse înconjurul pământului într-un yacht, a zis că el a avut înaintea ochilor tot timpul o mare înfuriată, nerealizând nimic din presupusa dvs.sfericitate..Mi-e teamă că nu pe mine mă acoperă ridicolul..
Știința dvs. este în totul știință omenească..Einstein afirmă că geometria, la care vă referiți atât de des!, este o știință..Divinul Proclus a afirmat că nici cele de sus, cele sfinte, nici cele de jos nu pot fi reprezentate cu ELEMENTELE lui Euclid...Einstein este mare savant, numai că nu numai că nu a înțeles spusele lui Proclus, dar sunt convins nici n-a auzit de el..

Mă oprersc aci.Vă urez spor la lectură ..Luați aminte la spusele mele..Despre analogii și comparații, de care faceți abuz, s-au scris biblioteci Vedeți cât vă servește și mai ales cât vă dsercvește analogia..Pământul nu poate fi judecat analogic cu numic din cele ce le cunoaștem pentru că e ..unic..Mai gândiți puțin.. Sunt ceva mai cult decât o credeți...Dacă mi-ați da emailul dvs.v-aș trimite niște eseuri care v-ar ajuta mult intitulate : "Alo, Domnu! Aveți un soare deasupra capului!"și "Adio, Copernic!"Dacă sunteți curios dați-i emailul..

Cu creștinească iubire,

Costache Ariton
9
Bulă [din public] a spus pe 11 februarie 2009:
Domnule Ariton,

Nu știu cum să fac,
să vă combat fără să vă rănesc
convingerile, care,
pe cât sunt de ciudate,
pe atâta sunt de adânci.

Am plecat de la un citat al lui Schopenhauer,
dacă mă abat de la subiect, dl webmaster
îmi șterge munca,
și mi-ar părea rău.

În numele credinței pe care o ridiculizează Schopenhauer,
Dv ridiculizați marile minți ale omenirii, de la Einstein la Copernic.
Prin acest demers nu puteți fi decât ridicol.
Nu aveți argumente în afara clișeului "nimeni nu poate înțelege mintea lui Dumnezeu". Și o spuneți pe tonul lui Moise, când s-a întors de pe Muntele Sinai.

Știința omenească a ajuns departe. Folosim amândoi Internetul, formă de comunicare miraculoasă. Internetul e făcut de savanți, nu de popi.
Față de minunea numită Internet vindecarea unui orb săvârșită de Iisus
pare o simplă intervenție medicală.

Voi reveni

Cu prietenie

Bulă
10
Bulă [din public] a spus pe 11 februarie 2009:
Domnule Ariton,

Disputa noastră a plecat de la faptul
că ați strigat: Jos Schopenhauer!

Îmi spuneți că sunt un ignorant și,
pentru a mă lumina,
trebuie să citesc de zeci de ori eseul Dv.
Bun! L-am mai citit de două ori.
Acum mi se pare și mai ridicol.

De vină este, desigur,
mintea mea omenească,
spre deosebire de a Dv. care este fabricată în ceruri.

Stiți de ce consider ridicole "teoriile" Dv?
Pentru că în sec. XXI,
când sondele spațiale au ieșit în afara sistemului solar,
când supertelescoapele făcute de mintea omenească
"văd" mii de galaxii,
la mii de ani lumină
Dv. insistați pe cea mai primitivă teorie:
că Pământul e plat!!!

Și de ce, mă rog, ar trebui să vă cred pe Dv.
și nu pe Copernic, Einstein și miliardele lor de adepți.
Spuneți că opera lui Dumnezeu este inaccesibilă omului.
Deci Copernic n-are acces la adevăr!
În schimb, Dv, deși sunteți tot om,
aveți acces la mintea lui Dumnezeu:
Ați aflat adevărul dumnezeiesc: Pământul e plat!!!
Și trebuie să vă creadă toată planeta!

Spuneți că știința mea nu face doi bani,
fiind știință omenească!
Dar "știința" Dv.,
cu toate ciudățeniile ei,
nu e tot omenească?

Zău că sunteți nostim!
De ce v-aș crede pe Dv.
și nu pe Schopenhauer?
Ce împuterniciri speciale v-a dat Dumnezeu,
de vorbiți așa ușor în numele lui?

Mă invitați să-l părăsesc pe Schopenhauer
și să-l citesc pe Sai-Baba,
să-mi spună el ce făcea Dumnezeu când era pe Pământ.

Cine-mi spune că l-a văzut pe Dumnezeu pe pământ,
la propriu,
este sau nebun, sau escroc,
sau amândouă.
11
Bulă [din public] a spus pe 11 februarie 2009:
Domnule Ariton,

Și Kant și Schopenhauer
aveau cunoștințe serioase
de matematici și de astronomie.

Geometria este o știință exactă.
"Teoria" Dv. cu Pământul plat pleacă
de la o interpretare naivă a teoriei planelor.
La București, "bolobocul" vă arată un plan orizontal,
la New York, același "boloboc" vă arată un plan orizontal.
Dacă credeți că cele două plane coincid,
înseamnă că n-ați priceput nimic din geometria lumească,
iar din cea dumnezeiască
ați priceput și mai puțin.

Planul orizontal din București
și cel orizontal din New York
nu sunt în prelungire.
Ele formează un unghi diedru de cca 120 grade hexagesimale...

Iar treaba cu "solstițiul" iar ați întors-o cu fundu-n sus!
"Solstițiu", doar etimologic înseamnă "oprirea soarelui".
Este o expresie, tot așa cum cometă înseamnă "stea cu coadă".
Nu înseamnă,
Doamne ferește,
că soarele se oprește de ziua Revoluției Române!

Explicația e banală.
Aparent,
subliniez, aparent,
de la echinopțiu până la solstițiu Soarele se tot "îndepărtează"
de cheia de boltă a cerului.
Apoi, la solstițiu, "îndepărtarea" soarelui "încetează";
acesta începe acum să se apropie.
Aparent, numai aparent, această încetare a îndepărtării
marchează "oprirea Soarelui", în traducere mot a mot
solstițiu.
Dar ar fi o mare nerozie
să susțineți că astronomia modernă
"oprește" soarele la solstițiu.

Dimpotrivă.
Mișcarea galactică a soarelui
nu are nimic comun cu solstițiul.
Totul este legat de mișcarea de revoluție a Pământului
și de unghiul axei planetei față de planul eclipticii pământene.

Desigur,
veți spune că știința mea nu face doi bani,
pentru că e omenească.

O fi ea omenească,
dar eu o stăpânesc,
spre deosebire de Dv..
care nici nu o cunoașteți,
nici nu o înțelegeți.

Și,
în ciuda acestei crase ignoranțe,
vă erijați în marele ei critic.

Oricum,
rămân cuplat la acest subiect,
fascinant pentru mine.
Este un caz de don quijotism al științei,
dus până la extremă.
De aceea imi pare fascinant, prin doza de neverosimil.

Teoria Dv.,
având la bază lecturi extinse
și o vizibilă cultură personală,
s-ar putea transforma ușor
într-o poezie mistică
de mare valoare.

Din păcate,
nu vreți să fiți poet,
ci "om de știință"
care nu crede în știință...

De aceea, am spus,
și-mi mențin punctul de vedere,
în ciuda vârstei înaintate,
pe care v-o stimez:

Sunteți ridicol!
12
Costache Ariton [din public] a spus pe 12 februarie 2009:
Stimate domnule Bulă,
Dacă ați observat, în motto spun că fără ajutorul Mântuitorului și a lui Sai-Baba nu aș fi putut scrie cele de mai
sus..Cele revelate de Mântuitor și de Sai-Baba sunt miezul susținerii mele.Vă asigur că de la bun început am fost sigur de reacția cecvoi produce, Dar când știi că Zoroastru gândește ca tine, la fel și Sai-Baba ori Mântuitorulgăsești răbdarea să accepți orice catalogare..Eu mă simt mai aproape de Zoroastru, pe care, într-p seară l-am simțit fizic aproape de mine..Oricum ca gândire sunt mai aproape de ei decât de contemporani.Stiința pe care mi-o fluturați ocunosc, și vă asigur că nu am ajuns, așa hodoronc-Tronc, dintr-odată la anumite convingeri..
Sunt sigur că nu știți cine a susținut că pământul este "erde-apfel"..Vă trimit și acest articol cu condiția să îmi dați emailul..La toți, la care l-am trimes, le-am atras atenția asupra extraordinarei originalități..Poveste cu forma pământului eu am început-o de la Sosigene, de acum 2000 de ani.În măsura în care vă simțiți atras de Adevăr, trebuie să fiți atras și de scrierea mea..Dacă îmi dați emailul v-aș putea trimite materiale ajutătoare..
În cazul în care credeți că e mai bine să ne despărțim, fiți sigur că nu vă țin nici o supărare dacă mă considerați, în continuare RIDICOL..Este o ipostază pe care o accept, convins că tot ce afirm este lucru gândit..Eu am o oarecare parte din știința divină, din icoanele bisericilor din Spania, Italia, Franța etcpentru că eu am avut mari trăiri și revelații la vârsta de 30 de ani..Atunci "am spart oul" cu toate consecințele de rigoare.Citiți-mi (singurul)eseu ce am reușit să public în SECOLUL XX nr.12/1967 :"Joc terț-Joc secund"și veți înțelege..Oricum: eu am debutat la rubrica "Scriitori români în perspectivă univrsală"unde unii nu ajung nici după ani și ani..Securitatea m-a blocat..Pe google făceți Constantin Dumitru - opozant comunist, ca să aflați câte ceva despre mine..
Mi-a făcut plăcere să vă cunosc.Cine știe poate peste ani vom reînoda dialogul....

Cu creștineacă iubire,

Costache Ariton
13
NEDGG [din public] a spus pe 22 iunie 2010:
"Stimate dle Bulă,"
atotputernica VOINTA, forta motrice care, potrivit lui Shopenhauer, este eterna se pare ca te-a parasit din moment ce nu i-ai mai raspuns stimatului domn Ariton de atatea luni desi spuneai, citez :
"rămân cuplat la acest subiect,
fascinant pentru mine.
Este un caz de don quijotism al științei,
dus până la extremă.
De aceea imi pare fascinant"
vreau doar sa va spun (mai sus ma adresam dv la pers I, scuze)ca efortul depus la postarea acestor comentarii nu a fost zadarnic din moment ce mie (si poate nu numai) mi-a facut placere sa le citesc si m-am amuzat teribil de felul in care stiti sa va ascundeti exasperarea si sa inveliti acida ironie in glazura de politete si calm.
FELICITARI

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook