Vindecare
Mă vindec singură de teamă
Și urlă glasul tăcerilor...
Se prăbușește în mine
Ca într-o văgăună de sticlă...
Pe pereții transparenți ai sufletului
Văd urmele zbaterii.
Un stigmat ce nu se va putea pierde...
Zăpada a înmugurit pe pământ,
Lumina a înmugurit în mine, apoi pe cer...
Sunt frântură de rezalit
Ce răsare din întunericul ce mi-a acoperit ființa.
Sunt rouă, cuvânt și iubire,
Am renăscut din cenușa
Ce mi-a ars conturul ființei...
Sunt fericire!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre muguri
- poezii despre iubire
- poezii despre frică
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.