Scriu cu teamă de-astă lume

M-am retras în casa mea, am dispărut din peisaj,
N-am bătut la porţi străine, singură mi-am dat curaj,
N-am plâns, n-am cerşit iubire, am ştiut s-o cuceresc,
Dragostea păstrând-o-n taină pentru ea scriu şi trăiesc.

Cei ce mi-au zâmbit continuu arătând prietenie,
Vrând să fie-atrăgători afişau doar viclenie,
M-am îndepărtat de ei, nimic nu aveau a spune,
Am fugit lăsând în urmă fumul de amărăciune.

Am descris realitatea cea furată, crunt destin,
De prin flori sau de prin pietre, din furtună sau senin,
Însetată-am fost mereu de dorinţa de dreptate,
Să-l ajut pe cel ce-înoată în ape învolburate.

În scutec de frunze veşted toamna m-a înfăşurat,
N-am să scriu din obligaţii, nici să scap de vreun păcat,
Scriu cu teamă de-astă lume că rămâne-ndepărtată
De iubirea cea de suflet, de trăirea cea curată.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!