Norii mei
"Tu ești cu capu-n nori" - îmi tot zicea.
Și-avea dreptate. Ce dreptate-avea!
Dar eu, pe vremea-ceea nu știam
Și, ce făceam, mai bine nu făceam.
Cum o brodeam, ceva îmi bubuia
Din norii ăia, drept în mintea mea
Și apăreau, cu trăsnete, trăsnăi,
De auzeam în juru-mi: "Măi, măi, măi!",
Dar auzeam și: "Bun... să-l ungi pe pâine",
Și "Brânză bună în burduf de câine"
O tot zicea cu "Ție, ce nu-ți place...",
Iar, de alint, cu "Tace și le face".
Eram cuminte, nu eram de-acei
Considerați, pe vremuri, derbedei.
Mă sfătuia: "Nu te-nhăita cu ei!",
Că mamă îmi era, ce norii mei!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre tăcere
- poezii despre pâine
- poezii despre mamă
- poezii despre lactate
- poezii despre dreptate
- poezii despre câini
- poezii despre brânzeturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.