Ninsoare lină

Ninsoare lină, praf de cer,
Potop de gânduri şi durere,
Acoperi paşii ei mărunţi,
Plecaţi desculţi printre troiene.
Hrăniţi cu şoapte de'mbiere,
Ca nişte cânturi de sirene,
În gerul asprelor dorinţi,
Al devenirii efemere.

Şi a plecat dulcea fecioară,
Ca panaceu al morţii crude,
Ce s-a pornit din nemurire
Să-i frângă aripa plăpândă,
Să'ngheţe lacrima pe-obraz,
Surâsul de mărgăritar
Şi inima de viaţă plină.

Mi-a fost un dar dumnezeiesc,
Al vieţii tact să mi-l măsoare,
Cu viaţa ei să mă ridice
Şi apoi să fugă în ocean,
Să n-o mai văd, să se ascundă,
Sub o clepsidră de cleştar,
Ca viaţa ei să nu să scurgă,
În zadar.

Ninsoare lină, mir cernit,
N-acoperi o amintire,
O urmă dragă pe-al meu trup,
Întipărită pe vecie,
Ci lasă-i calea de venire,
Pe braţul drept să mi s-aşeze,
Cu lacrimi calzi să se răsfeţe
Şi-nlănţuiţi şi regăsiţi,
Să ne-mbătăm de fericire.

poezie de Mihalpa Minişanu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de minisanu
Votează! | Copiază!