Lacrima Lunii

Tainic, neştiută-n lumea-ntunecată
Din poieni ascunse-n codri-ndepărtaţi,
Lacrima de Lună, floarea fără fraţi,
Îi arată nopţii faţa-ndurerată.

Doar în miez de toamnă poate să apară,
Doar în miez de noapte, doar în nopţi de dor
Şi durere mută-a frunzelor ce mor
C-o speranţă-n suflet: să renască, iară.

Nimeni n-o cunoaşte, nimeni nu o ştie,
Totuşi, ea apare într-un vechi hrisov
Dată ca o plată pentru o moşie.

Din străvechea floare, într-un vechi ceaslov,
A rămas o urmă ce-ar părea să fie
Ultima dovadă: o petală mov.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!