Tu, vecine Dumnezeu...

Tu, vecine Dumnezeu, când uneori
în noaptea lungă eu de tulbur cu a mea bătaie
e că-ţi aud răsuflu-ţi rareori
şi ştiu: Eşti singur în odaie.
Când îţi doreşti ceva, nu-i nimeni pentru tine
să-ntindă un pahar să bei:
Ascult mereu. Dăm doar un singur semn.
Îţi sunt aproape.

Doar un perete-ngust, întâmplător, ce ne desparte
e între noi; căci s-ar putea să fie:
Chemarea gurii tale, alei mele, de departe -
şi el se prăbuşeşte făr' să ştie
lipsit de zgomot, mut.

E construit din ale tale chipuri.

Tablourile tale îţi stau ca nume-n seamă.
Şi când luminile odată mă cunosc
eu, în adâncul meu, te recunosc,
ca strălucire risipită pe o ramă.

Şi simţurile mele-n grabă amorţite
Sunt fără ţară şi de tine despărţite.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Votează! | Copiază!