La casa mea
La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Își plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe șindrilă;
Se-nvăluie c-o mantă rece
Mimând că-i purtător de zestre
Același vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;
Teama precum un fir din caier
Mă-nvăluie înăbușită
Respir, dar parcă nu am aer,
Vecie-i fiece clipită.
Și cercuri-cercuri, în nuntire
Mă-nlănțuie în el năvodul
Întru vicleană amăgire
Se-nclină scara
cade podul
Încolăcit, drumeagul geme
Sub pași, în vreme să răzbată,
Dar vremea îl topește-n vreme...
Și casa-i tot neterminată.
poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre poduri
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre pescuit
- poezii despre frică
- poezii despre durere
- poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.