Pragul casei
stau și ascult
plânsul ploii
strigătul vântului
si regretele toamnei
care-si adună
tot ce mai are
prin gradini
va pleca curând
ramuri negre
de pomi
se apleacă
spre frunzele căzute
incercând o consolare
norii cenusii
se intind ca o pânză
acoperă cerul
si inima mea
uitată
in pragul casei
de la țară
aduceri aminte
mă infășoară
in intunericul
ce se lasă neiertator
o voce caldă
imi șopteste
-m-ai uitat acasă
ai plecat fara mine....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre toamnă
- poezii despre sat
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre negru
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.