Lupul si mielul

Orice ar face cei mai tari sau orice spun,
Motivul lor intotdeauna, vreau sa stiti, e cel mai "bun".

Un miel plapand isi stampara setea lui mare,
Dintr-un parau ce-n apropierea lui curgea,
Cand iata ca un lup, hoinar, flamand, apare
Si urla; cata indrazneala, ce tupeu, sa tulburi apa mea.

Cu glas duios sopti atunci mielutul bland, agale
-Stapane, Maiestate, nu te supara te rog, prea tare,
Cum as putea s-o tulbur caci sunt douazeci de pasi mai jos, la vale
Deci afirmatia ta e cam pripita si logica deloc nu are.

-Ei! Lasa teoria, stiu ca m-ai barfit la toti acum un an
Si cate vorbe grele si cat rau atunci tu mi-ai facut!
-Dar nu se poate, e gresit stapane, tot ce spui e-n van
Acum un an sa stii eu nici macar n-am fost nascut.

-Ei daca nu esti tu atunci precis e unul dintre fratii tai
-Dar nu se poate caci eu sunt singur, nici un frate n-am,
-Atunci e unul dintre voi, ce conteaza, toti sunteti la fel de rai
De mine nimanui nu-i pasa, nici voua, nici la caini nici la cioban!

Apoi cuprins de ura, fara mila pe bietul miel l-a insfacat,
Si l-a tarat intr-o padure-adanca, intunecata
Fara sa stea pe ganduri, singur, pe-nserate l-a mancat,
Fara proces, fara jurati, fara nici o alta judecata!

fabulă de Marius Alexandru, după Jean de la Fontaine
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!