Îmi e tot una

Ce prind în ochi n-ascund sub pleoape,
că vreau să nu orbesc de tot
în valuri de lumini mioape
născute-n lipsă de noroc.

Nu mai clipesc să nu întunec
bucăţi de cer salvate-n timp,
în gheaţa inimii alunec,
cu paşi nu ştiu să mă mai plimb.

Frânturi de suflet, muribunde,
de-o ectoplasmă-s înghiţite.
În ţipăt mut se sting oriunde
şi fără lacrimi sunt jelite.

Lumina suflă-n întuneric
cu flacără de lumânare,
Inima mea, pe post de sfeşnic,
ascute drumul către Soare.

Nimicul e de ne'nţeles.
Mi-ascund tot crezul în morminte.
Ieri nu ştiam că am ales
să-ngrop IUBIREA în cuvinte.

Un curcubeu pierde culoarea
si astfel podu-i se dărâmă.
E nesărată chiar şi marea,
dorind să-ţi şteargă orice urmă.

În miez de noapte argintie,
când în eter stârneşti furtuna,
eşti prizonier în erezie,
eşti viu sau mort... îmi e tot una...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!