Casa copilăriei
Trec mașini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
și trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
și este un huruit ca de căruțe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!
Trec și eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc și amintirile
și tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Țuțu,
nu mai poate opri apocalipsa.
Și uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbește și el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-și mai amintește casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tramvaie
- poezii despre copilărie
- poezii despre amintiri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre văi
- poezii despre vorbire
- poezii despre roz
- poezii despre profesori
- poezii despre metrologie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.