Dezrădăcinare

Ai plecat prin străini, spre o viaţă mai bună,
Părăsind, supărat poate, glia străbună,
Şi cu ce umilinţe, cu ce chin, cu ce cost,
Ţi-ai găsit printre alţii un loc şi un rost.

Ai muncit ca un sclav, să fii bine văzut,
Dac-ai fost dojenit ai răbdat şi-ai tăcut
Şi din greu şi uşor şi din mult şi puţin
Ţi-ai croit adăpost, ţi-ai făcut un cămin.

Fiii ţi-ai botezat doar cu nume străine,
Să se simtă de-acolo, să le fie mai bine,
I-ai făcut să iubească o altă ţărână
Şi doar două cuvinte în limba română,

Despre ţară, popor, ai citit doar de rău,
Să-ntărească puterea dispreţului tău;
Îţi repeţi ne-ncetat ce prostie e dorul
Şi că unde e bine e ţara, poporul.

Că, în fond, liliacul miroase la fel,
Că la fel de gustoasă e carnea de miel,
Că şi-acolo găseşti ţuică, mici şi sarmale
Si că poţi chiar petrece cu rudele tale...

Dar să nu-mi spui c-atunci când abia te apleci,
Când destinul te-mpinge spre locul de veci,
Când puterile-ncet, implacabil, te lasă,
Nu-ţi doreşti să atingi iarba verde de-acasă!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!