Sonetul şoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-aminteşte luna mai...
Îţi aminteşti de maiul de demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?

Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!