Motiv oniric

Fac abandon trupului meu de ceaţă
de parcă l-ar fi ajuns din urmă o dragoste searbădă
îl las uşor în iarba ce poţi fi
să nu spună lumea că umblu mereu cu capul în nori

Sâmburii din care am crescut
până la capătul tău alb-albastru
au pete mari de noapte
muşcă de-mi crapă zâmbetele
mi-e somn de mine tu ştii
şi iar mă adormi făcându-mi răni în păduri
cu mov şi brânduşe de toamnă ai să mă limpezeşti mâine

Liniştea până la aspru-cenuşiu
înveleşte lumini pe marginea orelor netrecute
ca tăcerea trestiilor aplecate
pe colţul mesei la care scriu

Ceea ce nu am fost se-ntoarce
sub pretext de amintiri în cutele tălpilor

Plecările se duc în lume
ne poartă şi pe noi
vântul acolo nu bate
doar clopotele în lună

Potriveşti un final gândindu-mi dimineţi de lapislazuli
dar uiţi să mă trezeşti

Aproape de himere îmi spui rotunjit
căutările trebuie luate ca medicamentele
de trei ori pe zi
Mă numeşti
aşa cum ai da toamnei nume
apoi pleci

Am să-ţi scriu cu ecou
mâine

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Votează! | Copiază!