Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Tragediile noastre rusești

Toate cântecele tale triste se întind pe pielea mea sărată.
Ferestrele tale albe de odinioară îmi sfâșie aproape adormind, șuierând
visul sovietic cu păpuși și cu urși pictați în porțelan.

Visul de când eram copii amândoi, ascunzându-ne după perdele albe, dantelate
cu aceiași ciorapi albi, cu aceleași dulcețuri de căpșune
cu aceleași sărutări de la părinți, grăbite ca bătaia aripii de flutur.
Dintr-un horn suspinau atipic fuioarele de fum
îmbălsămând cadavrul unui ceas prăbușit la pământ
din ziua din care-am rămas fără timp
într-un pod prăfuit și plin de poze vechi.

La fel de copil mă priveai în ziua când îmi năruia vântul poalele rochiei cu buline
pe acel tăpșan înalt și plin de fân în care îți sângera ultima rană
chiar înainte să-ți lași sufletul arestat de soldații inamici
ai bătrâneții tale mult prea tinere...
Carul mare a căzut de pe cer, mai mic, în acea zi, deodată
eliberând stelele din cadranele lor strâmte
chiar de dinainte să răsară luna de-a binelea.
ne privea un singur Luceafăr, râzând ironic
cântând trist dintr-o chitară o melodie rusească mult prea tristă
care mă mai încearcă uneori astăzi, ca o clapă dezacordată la pianul
sub a cărui coadă ți-ai ferecat într-o zi inima
și mi-ai ascuns prematur ultima mea păpușă de porțelan.

Ce era în capul nostru?
Lăsându-ne ușor degetele mici să alunece în paharele de vin dulce-amărui
din care am gustat prea devreme, poate că
sau poate că iubirea...
Poate că iubirea se plictisise de mere verzi și de aroma portocalilor
din visările noastre calde de la gura sobei,
ascunzând în buzunare primul nostru bulgăre de nea
în a cărui lume ne topim acum.
Poate că iubirea își terminase concertul filarmonicii de flori,
în singura lună de primăvară cu care ne era dator
Pământul...

Te-aștept să fim din nou copii
Să ne întoarcem în aceeași casă albă cu scări care scârțâie
ca lemnul unei corăbii aproape scufundate;
Să vii cu aceiași ochi pe care ți-i știu de pe atâtea Pământuri
din atâtea timpuri
de când dansau popoarele printre tunurile de război
de când era iarna – iarnă...
Să-mi spui o poveste de-a ta cu căpcăuni
de care-am să mă tem
din nou.

poezie de
Adăugat de Marieva A. DemetrescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Marieva A. Demetrescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook